Dominika Cibulkova a stârnit revoltă după ce s-a băgat în față pentru a se vaccina anti-Covid! Reacția spitalului

Dominika Cibulkova a stârnit revoltă după ce s-a băgat în față pentru a se vaccina anti-Covid! Reacția spitalului
  • Publicat:

Campioana tenisului Dominika Cibulkova (31 de ani) se află în centrul unui scandal uriaș, după ce s-a vaccinat anti-Covid în Slovacia, deși nu se afla în categoria prioritară.

Dominika Cibulkova, fostă ocupantă a locului 4 WTA, a stârnit un scandal în țara ei după ce a primit vaccinul pentru Covid-19 într-o etapă în care nu se încadra.

Cibulkova s-a vaccinat săptămâna trecută anti-Covid-19, la Kramare, o ramură a Spitalului Universitar din Bratislava (UNB). Sportiva care s-a retras din tenis în 2019, pentru a se dedica familiei, s-a băgat în față împreună cu soțul ei.

Dominika Cibulkova, în centrul unui scandal după ce s-a vaccinat înaintea medicilor din Slovacia

„Am aflat că Dominika Cibulkova s-a vaccinat într-unul dintre centrele noastre. Putem să confirmăm că Cibulkova şi soţul ei au fost adăugaţi pe listele cu personalul medical care ar fi trebuit să se vaccineze fără alte autorizaţii”, a declarat purtătorul de cuvânt Eva Kliska. În același timp reprezentanții spitalului au anunţat că angajatul responsabil cu această greşeală nu va mai putea administra vaccinuri anti-Covid-19.

Personalul medical şi cei care lucrează în domeniile de risc se află în prima fază a procesului de vaccinare din Slovacia, țară pe care Dominika a reprezentat-o cu brio în Fed Cup (21 de victorii și 9 înfângeri)! Astfel, Cibulkova nu se încadra pentru vaccin în această etapă, fiind criticată dur pe rețelele de socializare. Finalista de la Australian Open 2014 a recunoscut că a greșit, cerându-și scuze public.

Jucătoarea de tenis și-a prezentat scuze

„Îmi pare foarte rău pentru situația creată. Am mers la spital împreună cu cineva drag și am vrut doar să mă interesez când va veni și rândul nostru la vaccinare. Dacă aș fi știut că fac o eroare atât de mare, nu aș fi acceptat această oportunitate de a mă vaccina. Îmi cer scuze în fața oamenilor care așteptau să se vaccineze.

În același timp, vreau să le transmit oamenilor să nu le fie teamă de vaccin. M-aș bucura enorm dacă toată această neînțelegere ar căpăta o turnură pozitivă și i-ar convinge pe oameni să accepte acest lucru. Aș fi bucuroasă să mă implic în orice campanie de informare în acest sens. Eu consider că vaccinul este sigur și singura abordare corectă„, a fost reacția Dominikăi Cibulkova.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Este interzis în România. Ți se suspendă PERMISUL și iei amendă de 10.000 de lei
Este interzis în România. Ți se suspendă PERMISUL și iei amendă de 10.000 de lei
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×